Un număr de opt persoane, majoritatea cetățeni ruși, au fost inculpate în Statele Unite ale Americii pentru organizarea de sisteme complexe de publicitate falsă pe Internet, generând prejudicii de zeci de milioane de dolari unor firme, potrivit anunțului făcut de Ministerul american de Justiție, informează AFP.
„Acești indivizi sunt acuzați de crearea unei structuri de publicitate online complexe și frauduloase cu scopul de a înșela și escroca societățile care credeau că este vorba de activități reale, ceea ce le-a costat milioane de dolari”, a afirmat William Sweeney, directorul adjunct al Biroului Federal de Investigații (FBI), printr-un comunicat.
Grupul este format din cinci cetățeni ruși, doi cetățeni din Kazahstan și un cetățean ruso-ucrainean. Aceștia sunt acuzați în special de fraudă informatică, furt de identitate și spălare de bani. Trei dintre ei au fost arestați în străinătate și urmează să fie extrădați către SUA, în timp ce restul sunt încă în libertate.
Astfel, au fost destructurate două rețele internaționale de criminalitate informatică. Unul dintre mecanisme se numește „Methbot” și a funcționat între 2014 și 2016, generând un prejudiciu de șapte milioane de dolari pentru firmele care au cumpărat anunțuri publicitare online, ce nu au fost însă văzute niciodată de internauți.
Celălalt dispozitiv a operat în mod similar, între anii 2015 și 2018, generând unor societăți un prejudiciu de peste 29 milioane de dolari.