Opoziţia, aproape de a prelua controlul în Libia. Gaddafi se ascunde într-un buncăr

Publicat: 25 02. 2011, 16:22
Muammar Gadhafi este din ce în ce mai presat de opoziția şi de luptele violente din Libia să predea puterea. Gaddafi a fost somat de Occident să oprească baia de sânge, comunitatea internaţională exprimând...

Muammar Gadhafi este din ce în ce mai presat de opoziția şi de luptele violente din Libia să predea puterea. Gaddafi a fost somat de Occident să oprească baia de sânge, comunitatea internaţională exprimând temeri în legătură cu riscul unei catastrofe umanitare.

În vestul ţării, oraşul Zuara a fost părăsit de poliţişti şi de militari, fiind controlat de localnici. Regiunile din est, bogate în petrol, au căzut în mâinile opoziției, iar pe clădirile din oraşul Al-Baida se pot vedea urmele violenţelor din ultimele zile.

Procurorul general al libiei Abdul-Rahman al-Abbar a anuntat vineri că se alătură opoziției. „Anunț că îmi dau demisia din funcția de procuror general al Libiei și că mă alătur voinței poporului libian”, a spus el, pentru televiziunea Al Arabiya.

De partea cui e armata?

Ccomandatul armatei și ministrul apărării, generalul Abu-Bakr Yunis Jabber, a fost arestat în această săptămână. La Benghazi, epicentrul valului de contestări, o mie de manifestanți s-au adunat în fața tribunalului local, unde marionete cu chipul lui Gaddafi au fost spânzurate pe stâlpii de iluminat, iar străzile erau patrulate de soldați si civili înarmați.

Televiziunea Al Arabiya a anunţat că Gaddafi urmăreşte, mai nou, desfăşurarea evenimentelor dintr-un buncăr din capitala Tripoli, unde a fost izolat de trupele fidele colonelului pentru a fi apărat. Cei care se opun regimului câştigă însă teren pe zi ce trece, controlând anumite regiuni ale ţării, iar un atac pentru eliberarea capitalei ar putea avea loc în următoarele zile, informează BBC.

Opoziţia pare să deţină controlul până la frontiera cu Egiptul, mai precis până la localitatea Ajdabiya, inclusiv în Tobruk, Derna şi Benghazi.

Evacuări în masă

Statele Unite şi Uniunea Europeană intenţionează să impună sancţiuni regimului Gaddafi, aflat la putere de 42 de ani. În timp ce preşedintele SUA, Barack Obama, a catalogat drept „scandaloasă” baia de sânge din Libia, Uniunea Europeană examinează modalităţi de retragere a vizleor şi chiar de aducere în faţa justiţiei a liderilor libieni.

Între timp, țările europene își evacuează cetățenii din Libia. Franța, Turcia și Rusia sunt printre națiunile care au făcut planuri de salvare a cetățenilor lor. Președintele francez, Nicholas Sarkozy, a cerut Uniunii Europene să adopte sancțiuni rapide și concrete și să suspende legăturile cu Libia, relatează sursa citată.

O navă de război britanică, HMS Cumberland, a fost trimisă pe coasta libiană pentru o posibilă evacuare. SUA, China și India fac de asemenea demersuri pentru a-și salva cetățenii.