Opozantul rus Aleksei Navalny a fost găsit vinovat într-un caz de deturnare de fonduri: A fost condamnat la cinci ani de închisoare
Opozantul rus Aleksei Navalny a fost găsit vinovat, joi, într-un caz de deturnare de fonduri de către un tribunal de la Kirov, relatează Reuters.
„Tribunalul a stabilit că Navalny a organizat acest act criminal şi a condus punerea în aplicare a acestei deturnări la scară mare”, a declarat judecătorul Serghei Blinov.
Deși Parchetul a cerut pentru opozantul rus o pedeapsă de șase ani de închisoare și o amendă de un milion de ruble, acesta a fost condamnat la cinci ani de închisoare, fiind arestat în sala tribunalului din Kirov.
Navalny este acuzat că a organizat în 2009 deturnarea a 16 milioane de ruble, aproximativ 400.000 euro, în detrimentul exploatării forestiere Kirovles, acesta fiind consultant al guvernatorului liberal al regiunii.
„«El a organizat». Deci nu va avea loc o scenă frumoasă de achitare”, a reacționat opozantul de Twitter.
„Blinov nu face altceva decât să citească actul de acuzare. Ce a făcut, oare, timp de două săptămâni?”, s-a întrebat Navalny.