Operațiunile umanitare ONU din Siria, suspendate din cauza activităților militare
Din cauza creșterii activităților militare, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a fost nevoită să-și suspende operațiunile umanitare pe teritoriul Siriei, a declarat emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura.
Conform agerpres, operațiunile planificate de evacuare a răniților din Zabadani, un oraș de lângă granița cu Libanul, și cele din satele șiite controlate de rebeli din provincia Idlib (nord-vestul Siriei) au fost stopate. Acestea erau planificate în cadrul acordului de încetare a focului susținut de Iran și Turcia și obținut cu ajutorul ONU.
‘ONU invită toate părțile implicate să-și îndeplinească angajamentele pentru protecția civililor și să ajungă la înțelegerile necesare pentru a pune în aplicare acest acord cât mai curând posibil’, se arată într-un comunicat emis de biroul lui Staffan de Mistura.