Ministerul britanic de Externe anunță că operațiunea din Algeria continuă, numărul morților fiind de 30 de persoane, conform independent.co.uk.
Cel puțin unsprezece militanți islamiști ar fi murit, după ce armata algeriană a intervenit joi încercând să elibereze numeroşi ostatici reţinuţi într-un complex de exploatare a gazelor naturale.
Pe parcusul întregii zile de joi au existat mai multe informații confuze cu privire la operațiunea armatei. Un număr necunoscut de ostatici străini și aproximativ 600 de algerieni ar fi reușit evadeze în timpul atacului.
Potrivit The Independent, șapte ostatici ar mai fi rămas captivi, iar răpitorii au avut patru încercări de a părăsi locația, vineri dimineață. Un convoi de autobuze și camioane a fost atacat de către militarii algerieni, împiedicându-i pe teroriști să fugă. Aceștia le-au spus soldaților că vor să părăsească țara fără să ia ostatici, însă au încercat să ia câțiva străini cu ei.
Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a anunțat vineri dimineață că doi francezi au „revenit” nevătămaţi după luarea de ostatici.
„Existau foarte puţini francezi în această bază, foarte extinsă, la aproximativ 1.600 de kilometri sud de Alger. Avem veşti despre doi dintre ei, care au revenit. În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi, dacă au existat alţi doi, nu avem, în acest stadiu, mai multe informaţii. Sperăm să avem în cursul dimineţii (de vineri)”, a spus Valls.
Românul aflat printre cei răpiţi nu se mai află pe lista ostaticilor, însă detalii legate de starea lui nu se cunosc. Conform Ministrului român al Afacerilor Externe însă, autorităţile de la Bucureşti cunoaşteau faptul că în Algeria există un număr neprecizat de ostatici români cu „mult timp înainte ca informaţia să apară public”.
Autorităţile japoneze au menţionat că trei japonezi din 17 sunt „în siguranţă” şi 14 sunt daţi dispăruţi, posibil reţinuţi de islamiştii armaţi la complexul gazifer din Algeria.
Acestea nu au dat detalii despre cele trei persoane; dacă au fost eliberate sau au reuşit să scape luării de ostatici.
„În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi 14, există informaţii contradictorii şi nu putem confirma situaţia lor”, au adăugat autorităţile japoneze.
Unul dintre liderii teroriştilor, Abu Al Baraa, a fost ucis în urma atacului armat al armatei. Al-Baraa era cel care a anunţat la postul Al-Jazeera luarea de ostatici. El cerea, în numele grupării Detaşamentul sângeros, retragerea trupelor franceze din Mali, în schimbul eliberării ostaticilor.