Operaţiunea armatei asupra complexului gazifer din Algeria s-a încheiat

Operaţiunea armatei asupra complexului gazifer din Algeria s-a încheiat
Asaltul realizat de forţele speciale ale armatei algeriene pentru a elibera ostaticii luaţi de un grup islamist, miercuri, la un complex gazifer din centru-estul Algeriei s-a încheiat joi seară, transmite...

Asaltul realizat de forţele speciale ale armatei algeriene pentru a elibera ostaticii luaţi de un grup islamist, miercuri, la un complex gazifer din centru-estul Algeriei s-a încheiat joi seară, transmite AFP.

Niciun bilanţ al acestei operaţiuni nu a fost dat de o sursă oficială.

Sute de muncitori algerieni şi aproximamtiv 40 de străini au fost luaţi ostatici miercuri de către un grup aflat în legătură cu Al-Qaida la complexul In Amenas, în centru-estul Algeriei.

Ministrul Comunicaţiei Mohamed Said a anunțat joi seară că mai multe persoane au fost ucise în timpul operaţiunii şi numeroşi ostatici au fost elberaţi.

Conform ministrului, acest atac a fost realizat de o „multinaţională teroristă care vizează să implice” Algeria în conflictul din Mali, „destabilizând” statul algerian şi „distrugându-i economia” care se bazează pe exploatarea hidrocarburilor.

Grupul care a revendicat luarea de ostatici a declarat într-un comunicat că este vorba de represalii în urma intervenţiei împotriva islamiştilor armaţi din Mali a armatei franceze. ale cărei avioane au fost autorizate de Algeria să survoleze teritoriul său.

Ministrul a mai declarat că guvernul algerian se află în „contact permanent” cu statele ale căror cetăţeni se află în mâinile răpitorilor, pentru a îi „menţine informaţi” de evoluţia situaţiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`