Poliția italiană a arestat joi 56 de persoane pentru legături cu cunoscuta grupare de crimă organizată `Ndrangheta, confiscând bunuri în valoare totală de circa 250 de milioane de euro, potrivit Euronews.
Suspecții sunt acuzați, printre altele, de extorcare, răpire, trafic de arme, corupție și fraudă.
Francesco Messina, directorul central al organului de combatere a crimei organizate, spune că „puternica operațiune a poliției judiciare (…) ne-a permis să demantelăm o aprigă gașcă mafiotă”.
„Suma uriașă” de bunuri confiscate de autoritățile italiene, a spus el, „confirmă puterea economică a unui clan `Ndrangheta care a fost lovit în sfârșit”.
Operațiunea poliției italiene vine la o săptămână distanță de la capturarea unuia dintre cei mai căutați fugari din Italia, cunoscutul șef al mafiei siciliene Matteo Messina Denaro, care a fost arestat la Palermo. Între timp a fost arestat și Andrea Bonafede, a cărui identitate ar fi fost preluată de Denaro în încercarea de a scăpa de autoritățile italiene.
Clanul `Ndrangheta își are rădăcinile în Calabria, regiune aflată în sudul Italiei, însă între timp s-a răspândit în întreaga peninsulă și pe restul continentului. Este implicat puternic în traficul de droguri din Europa, menținând legături strânse cu cartelurile sud-americane.