Operațiune antiteroristă în Marea Britanie: Patru arestări și o femeie rănită

Operațiune antiteroristă în Marea Britanie: Patru arestări și o femeie rănită

Patru persoane au fost arestate, iar o femeie a fost rănită de glonț joi în cadrul unei operațiuni antiteroriste la Londra, a anunțat poliția capitalei britanice într-un comunicat preluat de Agerpres via AFP.

Femeia, de 20 de ani, a fost rănită într-o casă din nord-vestul Londrei, în cursul unei "operațiuni antiteroriste". Făcând parte dintre țintele acestei operațiuni, ea a fost spitalizată și plasată sub supravegherea poliției, a precizat comunicatul.

Raidul antiterorist a permis de asemenea arestarea a patru persoane, toate suspectate de activități teroriste: un adolescent de 16 ani și o tânără de 20 de ani au fost arestați la domiciliul vizat, un tânăr de 20 de ani a fost reținut în apropierea acestei locuințe iar o femeie de 43 de ani a fost arestată mai târziu în Kent, în sud-estul Angliei, mai relevă sursa menționată.

"Toți patru au fost arestați sub suspiciunea de a fi comis, pregătit și incitat la acte teroriste", a declarat poliția în comunicatul său.

"Adresa (unde a fost efectuată operațiunea de la Londra — n.r.) și persoanele legate de aceasta erau sub supravegherea responsabililor cu lupta antiteroristă, în cadrul unei operațiuni în curs derulate de serviciile de informații", adaugă comunicatul.

Poliția a precizat că această anchetă nu are legătură cu arestarea joi după-amiaza a unui bărbat înarmat cu cuțite în apropierea parlamentului britanic.

Acest bărbat de 27 de ani a fost arestat pentru "suspiciune de pregătire și executare a unor acte de terorism", a indicat Scotland Yard.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)