George Soros îşi închide Fundaţia Open Society din Ungaria.
Biroul din Ungaria al celebrei organizaţii va fi închis pe 31 august, ca urmare a ostilităţii crescânde cu care se confruntă de peste un an, anunţă Agerpres, citând AFP. Activităţile sale vor fi relocate de la Budapesta la Berlin.
„Încă mai sunt câţiva colegi la birou, dar vom închide totul pe 31 august”, a declarat Daniel Makonnen, purtătorul de cuvânt al Fundaţiei. „Biroul din Berlin se va ocupa de Ungaria”, a precizat el.
Anunţul plecării a fost făcut în luna mai, la scurt timp după alegerile legislative din 8 aprilie, în care premierul ungar Viktor Orban a fost reales pentru al treilea mandat consecutiv.
Orban îl acuză pe Soros că a pus la cale un val de imigraţie în direcţia Uniunii Europene cu ajutorul organizaţiilor sale neguvernamentale pe care le finanţează.
La 20 iunie, parlamentul ungar a adoptat un pachet de legi numit ‘Stop Soros’, care face posibilă incriminarea ajutorului acordat de ONG-uri solicitanţilor de azil, o inţiativă controversată a guvernului Viktor Orban, sfidând astfel Uniunea Europeană şi grupurile pentru apărarea drepturilor omului.