ONU transmite un mesaj clar președintelui sirian: E timpul să pleci

ONU transmite un mesaj clar președintelui sirian: E timpul să pleci

Adunarea generală a Națiunilor Unite a votat în favoarea apelului Ligii Arabe care a cerut demisia președintelui sirian Bashar al-Assad. Adunarea a votat în favoarea rezoluției cu 137 de voturi pentru și 12 împotrivă – rezoluția nu este însă un document oficial ci un barometru al opiniei internaționale, relatează Associated Press.

Șapte țări s-au abținut de la vot, iar China și Rusia au votat împotriva planului. Un oficial rus l-a catalogat ca ”dezechililbrat” și a spus că ”îndreaptă toate cererile către guvern, dar nu menționează nimic de opoziție.”

Ambasadorul american Susan Rice nu a fost însă de acord cu declarația omologului rus: ”Astăzi, Adunarea Generală a NATO a trimis un mesaj clar poporului sirian: lumea este alături de voi”, a spus Rice, citată de Newser.com. Ea a adăugat că ”Assad nu a fost niciodată mai izolat ca acum”. Pe măsură ce violențele escaladează în Siria, Assad intenționează să lanseze un referndum referitor la o nouă constituție pe care oponenții săi o văd ca pe o tragere de timp.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`