Misiunea ONU în Siria a confirmat că forțele opoziției regimului Assad dețin tancuri și armament greu în orașul Alep, unde în prezent au loc cele mai sângeroase lupte.
“Observatorii au confirmat acum că opoziția se află în posesia armamentului de mare tonaj, inclusiv a unor tancuri în Alep,” a declarat purtătorul de cuvânt al ONU Martin Nesirky reporterilor la sediul ONU, relatează Al-Arabiya.
Observatori nearmați ai Misiunii ONU de Supervizare în Siria s-au deplasat marți în orașul situat în nordul țării. Alep se află sub asediu de către forțele președintelui Bashar al-Assad de mai bine de o săptămână. Membrii misiunii au raportat de asemenea că au văzut un avion de vânătoare atacând orașul.
Peste 200.000 de persoane au fugit din Alep, conform datelor ONU, și Nesirky a spus că mulți dintre cei rămași s-au adăpostit în școli și alte clădiri publice.
Gruparea de opoziție siriană Comitetele Locale de Coordonare au raportat miercuri că în jur de 170 de persoane au fost ucise în Damasc și Alep. O altă grupare de opoziție, Comisia Generală a Revoluției Siriene, a spus că internetul și mijloacele de comunicare din Alep au fost tăiate, rapoartele arătând că 40 de tancuri ale regimului sirian se îndreaptă către oraș.
Pe lângă acestea, surse apropiate problemei au declarat că președintele american Barack Obama a semnat un ordin secret care autorizează sprijin american pentru rebelii sirieni, relatează Reuters. Ordinul lui Obama, aprobat mai devreme în cursul anului, permite CIA și altor agenții americane să ofere sprijin care ar putea să îi ajute pe rebeli să îl îndepărteze pe Assad de la putere.