ONU: Distribuția ajutoarelor alimentare, în pericol de a fi oprită peste 2 luni. Avem aproximativ opt săptămâni pentru a evita să se întâmple așa ceva

ONU: Distribuția ajutoarelor alimentare, în pericol de a fi oprită peste 2 luni. Avem aproximativ opt săptămâni pentru a evita să se întâmple așa ceva
Foto: maxisciences.com

Distribuția de ajutoare alimentare la peste două milioane de persoane din Irak riscă să se oprească în luna octombrie din cauza lipsă de fonduri, a avertizat la sfârșitul săptămânii trecute coordonatoarea operațiunilor umanitare ale Națiunilor Unite pentru această țară, care a subliniat că mai sunt fix 8 săptămâni pentru a împiedica ca acest lucru să se întâmple, relatează AFP, citată de Agerpres.

Lipsa de fonduri a antrenat întreruperi în programele de ajutor umanitar din Irak, în special în domeniul sanitar.

Irakul se confruntă cu o criză umanitară majoră după ce anul trecut gruparea jihadistă Statul Islamic a început să cucerească vaste regiuni din această zonă, iar peste trei milioane de persoane au fost nevoite să își părăsească locuința.

„Aprovizionarea cu hrană, care ține în viață peste două milioane de persoane, va înceta în octombrie. Avem aproximativ opt săptămâni pentru a evita să se întâmple așa ceva”, a declarat Lise Grande.

„La ora actuală, le permite familiilor să își completeze necesarul de hrană. Este de așteptat ca aceste nevoi să crească în mod considerabil atunci când ajutorul va înceta”, a adăugat ea.
La începutul lunii iunie, ONU a lansat un apel la donații pentru colectarea a 500 de milioane de dolari cu scopul de a finanța criza umanitară din Irak.

„Din această sumă, am primit până în prezent 100 de milioane de dolari. Credem că alte câteva zeci de milioane de dolari vor ajunge la noi, însă după calculele noastre vom fi abia la jumătatea drumului” (spre obiectivul fixat), a explicat Lise Grande.

Suma de 500 de milioane de dolari este minimul pentru a asigura finanțarea ajutorului alimentar acordat celor deplasați, potrivit coordonatoarei operațiunilor umanitare ale ONU pentru Irak.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)