ONU anunță APOCALIPSA METEO: Uragane și furtuni CATASTROFALE vor crea un DEZASTRU GLOBAL

Publicat: 03 05. 2018, 15:05

Mai multe furtuni, secete şi inundaţii cauzate de emisiile de gaze cu efecte de seră vor cauza o destabilizare globală, este mesajul pe care l-a transmis recent Şefa secretariatului pentru schimbările climatice din cadrul ONU, Patricia Espinosa.

”Să încerci să abordezi problema schimbărilor climatice la nivelul financiar actual este ca atunci când te protejezi cu o umbrelă în timpul unui uragan de categoria a cincea. În momentul de faţă vorbim despre milioane şi miliarde de dolari când ar trebui să vorbim despre trilioane”, a spus Espinosa, potrivit RRA.

”Impactul fenomenelor meteo extreme produce deja haos”, a adăugat aceasta.

Espinosa a precizat că temperaturile medii la suprafaţa pământului vor creşte cu 3 grade Celsius comparativ cu perioada preindustrială, potrivit angajamentelor actuale pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, iar creşterea ”va conduce la nimic mai puţin decât destabilizare globală. Va avea un preţ în vieţi omeneşti. Va spori competiţia pentru resurse, va creşte instabilitatea şi conflictul”.