ONU a anunțat că în Siria se moare de foame și că un prim transport cu ajutoare a ajuns în orașul Madaya

ONU a anunțat că în Siria se moare de foame și că un prim transport cu ajutoare a ajuns în orașul Madaya
Foto: telegraph.co.uk

Situație disperată în Siria. Primul transport cu ajutoare străine a ajuns în orașul Madaya, iar la vederea acestuia localnicii au plâns, spun reprezentanți ai ONU, potrivit B1 TV. Situația este atât de gravă în această țară încât medicii spun că nu au ce să le dea pacienților în afară de zahăr și apă cu sare. Prețul alimentelor a sărit în aer, astfel încât un kilogram de făină costă 120 de dolari, iar unul de zahăr 150 de dolari.

Cele trei camioane ajunse în Siria fac parte dintr-un sir de 44 trimise de organizații ca ONU sau Crucea Roșie Internațională. Convoiul va acoperi nevoile a 40.000 de oameni timp de o lună.
ONU a anunțat că în Siria se moare de foame și că guvernul țării a permis intrarea convoaielor cu ajutoare. Prețurile la alimente au explodat şi sunt diferenţe foarte mari între capitala Damasc şi celelalte oraşe. Spre exemplu, un kilogram de făina costă 120 de dolari, unul de zahăr 150 de dolari, iar un litru de lapte ajunge să coste chiar și 300 de dolari în Madaya. Tot aici, un kilogram de orez costa 150 de dolari.

”Acum mănânc mai mult apă cu frunze. Iarna a sosit însă şi copacii nu mai au frunze, aşa ca nu ştiu cum voi supravieţui”, a spus un localnic, care a adaugat că ultima masă îndestulatoare a fost în urmă cu o lună și jumătate.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”
14:54 - Nicolae Ciucă, reacție după anunțul morții lui Gabriel Cotabiță: „Gândurile mele sunt alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit”
14:37 - Atac israelian în Beirut: 11 morți și 63 de răniți într-o zonă rezidențială