OMS recomandă europenilor, în contextul reuniunilor din familie desfășurate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, purtarea măștii de protecţie împotriva covid-19.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă să se poarte masca de protecţie la reuniunile în familie de Crăciun şi la sărbătorile de la sfârşitul anului, în Europa, a anunţat ea miercuri.
De asemenea, în cazul în care au loc în interior, este importantă o limitare a numărului invitaţilor şi de o ventilare bună, în vederea limitării riscurilor, sfătuieşte organizaţia.
Pentru că cel de-al doilea val al pandemiei a lovit puternic toate statele europene, OMS avertizează că există un ”risc mare” de intensificare a pandemiei la începutul lui 2021, în contextul în care mai multe ţări din Europa se confruntă cu o intensificare a contaminărilor cu câteva zile înainte de de sfârşitul anului, relatează AFP.
Așa se face că OMS Europa îndeamnă la ”purtarea măştii de protecţie şi la distanţare socială” în timpul sărbătorilor de la sfârşitul anului.
”Poate părea incomod să se poarte o mască şi să se practice distanţarea fizică în prezenţa unor prieteni şi membri ai familiei, însă acest lucru contribuie în mare parte la garantarea faptului că toată lumea rămâne în siguranţă şi sănătoasă”, dă asigurări organizaţia.
Regiunea Europa a OMS – din care fac parte 53 de ţări, inclusiv Rusia, a înregistrat peste 22 de milioane de cazuri şi aproape 500.000 de morţi din cauza covid-19 de la începutul pandemiei, potrivit organizaţiei.
În ultimele şapte zile, aproape 1,7 milioane de cazuri noi au fost înregistrate şi peste 34.500 de morţi.
Odată cu apropierea Crăciunului, noi ”baterii” de restricţiiintră în vigoare, miercuri, în mai multe ţări europene, în vederea opririi unui nivel de contaminare cu covid-19 considerat îngrijorător – Germania închide magazinele considerate neesenţiale, iar Regatul Unit închide puburile şi restaurantele.