CORONAVIRUS | Directorul OMS Europa, despre victimele COVID-19 din azile: ”O tragedie umană inimaginabilă”

CORONAVIRUS | Directorul OMS Europa, despre victimele COVID-19 din azile: ”O tragedie umană inimaginabilă”

Hans Kluge, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din Europa, a catalogat ravagiile făcute de noul coronavirus în azilele de bătrâni, drept „o tragedie umană inimaginabilă”.

În unele țări europene, pierderile înregistrate în aceste instituții reprezintă până la jumătate dintre decese, a afirmat instituția.

Spre exemplu, la jumătatea lunii aprilie, din decesele înregistrate în Irlanda, 55,2% au fost în acest tip de centru, iar Franța raporta, în aceeași perioadă, 49,4% dintre victim din azile, potrivit cifrelor comunicate de OMS pentru AFP.

Kluge a semnalat că „există o nevoie imediată şi urgentă de a regândi şi adapta funcţionarea acestor centre în faţa pandemiei”. Mai exact, se dorește creșterea numărului testărilor, echiparea mai bună a cadrelor medicale şi organizarea unor unități speciale pentru bolnavii de COVID-19.

Acesta a mai subliniat că „chiar şi persoanele vârstnice care sunt fragile şi trăiesc cu mai multe boli cronice, mulţi au şanse mari de a-şi reveni dacă sunt bine îngrijite”.

Mai multe țări, în discuții pentru demararea unei anchete internaționale legate de COVID-19

Premierul australian Scott Morrison, preşedinţii Franței și Americii (Emmanuel Macron şi Donald Trump) şi cancelarul german Angela Merkel au discutat despre lansarea unei anchete internaţionale cu privire la pandemia care a infectat peste 2,6 milioane de persoane la nivel global.

Guvernul chinez, împreună cu armata țării, dar și institutul de virologie Wuhan, au fost dați în judecată de către avocatul american Larry Klayman și grupul său de avocatură (Freedom Watch), pe motiv că virusul COVID-19 este, de fapt, o armă biologică proiectată de autoritățile chineze, care ar fi scăpat din Institutul de Virologie și care „ar fi generat numărul de morți ai pandemiei, ar fi furnizat sprijin material teroriștilor și ar fi conspirat pentru a provoca moartea cetățenilor americani”, noteazăBusiness Today.

Însuși președintele american,Donald Trump, a acuzatChina,în repetate rânduri, pentru propagarea virusului:

„A venit dinChina. Cred că este o formulă foarte exactă”, a declarat Trump, fapt întărit și de şeful diplomaţiei americane, care vorbește constant despre „virusul chinez” sau „virusul din Wuhan”.

Care este sursa pandemiei de coronavirus

De la izbucnirea virusului COVID-19, au apărut o serie de variante legate de originea acestuia, dar și de responsabilii care ar fi provocat pandemia.

În vreme ce unii sunt de părere că virusul s-a extins dintr-o piață de animale din Wuhan, China, în lipsa condițiilor igienice, alții dau crezare teoriei potrivit căreia virusul ar fi fost creat într-un laborator din aceeași provincie chineză.

„Nicio concluzie nu poate fi trasă. Cu toate acestea, dovezile disponibile sugerează o origine animală a noului coronavirus”, a afirmat Takeshi Kasai, directorul regional al OMS pentru Pacificul de vest.

Numărul persoanelor infectate cuCOVID-19la nivel mondial a depășit pragul de 2,6 milioane, dintre care peste 58.000 de pacienți sunt în stare critică, în timp ce bilanțul total al deceselor cauzate de coronavirus a ajuns la 186.929 de persoane.

Situația este în continuare foarte gravă în Statele Unite ale Americii, cea mai afectată țară din lume, unde au fost confirmate, până în prezent, aproape 853.000 de cazuri de contaminare, peste 14.300 dintre cei testați pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2 fiind în stare gravă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)