Om de afaceri, rămas fără mașina de 120.000 de euro, la o zi după ce a plecat în vacanţă / Unde își parcase bolidul
Vacanța din Spania a unui CEO britanic a fost distrusă, după ce acesta a aflat că bolidul său în valoare de 119.000 euro a fost furat din parcarea aeroportului, potrivit observatornews.ro.
Mașina unui CEO britanic, furată din parcarea aeroportului
Alan Powell, în vârstă de 51 de ani, şi-a lăsat Range Rover-ul valoros în parcarea aeroportului Luton Priority Parking pe 10 aprilie, înainte de a pleca în vacanță, în Spania, cu soția și soacra sa.
Vacanța, în care bărbatul trebuia să se bucure de timpul liber și să-și încarce bateriile, s-a terminat mai repede decât ar fi crezut. A doua zi după ce a plecat, a primit o alertă pe aplicația pe care o avea pe telefon pentru mașina lui. Până atunci, mașina fusese deja condusă mai mult de 80 de kilometri, relatează Mirror.
Hoții au reușit să fure mașina după ce ar fi reușit să cloneze cheile. Mașina a fost depistată prin aplicație doar puțin timp, până când hoții și-au dat seama și au scos trackerul. Vinovații, care au dispărut cu mașina bărbatului, nu au fost până acum depistați de către polițiști.
„Poliția m-a informat că cheia a fost clonată și că trackerul a fost scos, nu se așteaptă să o mai găsească”, a spus Alan.
Bărbatul a plătit peste 200 de euro pentru parcarea mașinii de lux
Totuși, omului de afaceri i s-a spus că mașina ar fi fost deja scoasă din țară de către hoți.
„Dacă aș fi lăsat mașina într-o parcare veche, nu aș plânge din cauza asta, dar să o las într-o parcare a unei instituții, păzită, de aceea sunt supărat”, a spus bărbatul.
Alan a dezvăluit că a plătit 203 euro pentru a-și putea lăsa mașina de lux în parcarea care părea bine păzită, înainte de a pleca timp de o săptămână în Torrevieja. Bărbatul a lăsat cheile operatorilor de parcare, pentru ca aceștia să poată muta mașina, scrie observatornews.ro.
„Este incredibilă atitudinea paznicilor din aeroport. Ai încredere și plătești o grămadă de bani pentru a parca acolo, dar adevărul este că dacă aș fi avut cheia, atunci mașina mea ar fi în continuare în parcare. Este pur și simplu dezgustător. Motivul pentru care spun asta este pentru că nu vreau ca nimeni altcineva să treacă prin asta”, a spus bărbatul.