Olena Zelenska, puternic emoționată și aplaudată în picioare, în fața Congresului american: „Mă adresez în numele oamenilor care și-au pierdut brațele și picioarele. Vă cer arme să ne apărăm!” (VIDEO)
Prima Doamnă a Ucrainei Olena Zelenska s-a adresat miercuri, 20 iulie, Congresului SUA și a cerut congresmenilor să faciliteze transferul rapid al armelor moderne în Ucraina, inclusiv al sistemelor de apărare aeriană.
În timpul discursului său, Prima Doamnă a cerut Congresului să contribuie asupra protecției civililor ucraineni, a copiilor și să ajute să pună capăt unui război sângeros care a luat deja mii de vieți.
Olena Zelenska cere mai multe arme
„Mă adresez în numele tuturor celor morți. În numele oamenilor care și-au pierdut brațele și picioarele. În numele oamenilor care sunt încă în viață. În numele celor care luptă și care așteaptă rudele lor din prima linie. Cer un lucru pe care nu aș fi vrut niciodată să-l cer. Vă cer arme. Armele nu sunt pentru a răspândi război pe pământ străin, ci pentru a ne proteja casa și dreptul de a ne trezi în ea. Vă cer apărare antiaeriană. Pentru ca rachetele să nu omoare copiii în cărucioarele lor”, a subliniat Prima Doamnă a Ucrainei.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a urmărit, la Kiev, o transmisie în direct a discursului Primei Doamne Olena Zelenska în Congresul SUA, care a avut loc în cadrul vizitei sale în Statele Unite ale Americii.
Șeful statului este convins că vizita Olenei Zelenska va contribui semnificativ la aprofundarea cooperării dintre Ucraina și America. El și-a exprimat speranța că mesajul primei doamne către parlamentarii americani și reprezentanții guvernului îi va încuraja să ia decizii importante în sprijinul Ucrainei.
„Rusia ucide, America salvează”
Olena Zelenska a devenit prima soție a unui lider străin care a luat cuvântul în Congresul SUA. Ea s-a adresat congresmenilor în numele mamelor, copiilor ucraineni și tuturor cetățenilor care au murit sau au suferit din cauza agresiunii ruse.
Prima Doamnă a remarcat contribuția fiecărei familii americane, a Congresului, a președintelui Joseph Biden la capacitatea Ucrainei de a rezista inamicului și de a proteja viețile a milioane de cetățeni ucraineni.
„Ne ajutați foarte mult. În timp ce Rusia ucide, America salvează. Și ar trebui să știți. Mulțumesc”, a spus ea.
În același timp, Olena Zelenska a subliniat că războiul nu s-a încheiat încă și Rusia continuă teroarea.
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Володимир Зеленський (@zelenskiy_official)