Guvernul olandez a anunţat vineri că doreşte să interzică deţinerea animalelor de companie ce prezintă mutaţii genetice în scopuri „estetice”, inclusiv a câinilor cu bot scurt şi a pisicilor cu urechi pliate, informează AFP.
Exemplarele modificate genetic prezintă caracteristici obţinute în urma unor mutaţii genetice – care sunt pe placul multor persoane -, dar care provoacă suferință animalelor, în special probleme respiratorii și artrită.
„Când este ales un animal de companie, oamenii aleg adeseori caracteristici pe care ei le consideră drăguţe, de exemplu câini cu botul scurt sau pisici cu urechile pliate„, se precizează într-un comunicat publicat de Ministerul Agriculturii din Ţările de Jos.
„Stăpânii lor sunt animaţi de cele mai bune intenţii, dar ignoră adeseori povestea sumbră” şi suferinţa animalelor din cauza acestor caracteristici, adaugă documentul citat.
„Câinii cu botul prea scurt suferă, de exemplu, în mod constant din cauza unei respiraţii deficitare”, se mai menționează.
Potrivit unor studii recente, problemele amintite vizează mai multe animale de companie, printre care rase precum buldogul francez şi cel englez.
O listă a caracteristicilor fizice va stabili în mod obiectiv ce rase ar cauza suferinţe permanente este studiată pentru a fi legiferată.
Din iunie 2014, creşterea animalelor de companie afectate din cauza aspectului fizic a fost interzisă în Ţările de Jos iar din martie 2019 există şi reguli clare privind creşterea câinilor cu bot scurt.
Există însă, în continuare, un comerţ ilegal cu astfel de ființe.
Ministrul olandez al Agriculturii, Piet Adema, doreşte interzicerea deţinerii de animale care suferă din cauza aspectului lor fizic, precum şi publicarea fotografiilor lor în reclame sau pe reţelele de socializare.
Decretarea unei interdicţii oficiale va fi urmată de o perioadă de tranziţie: persoanele care au deja acasă un animal vizat de o astfel de lege vor putea să îl păstreze până la moartea acestuia dar nu va avea voie să îl folosească pentru perpetuarea rasei problematice.
„Le facem viaţa mizerabilă unor animale nevinovate, doar pentru că noi credem că sunt ‘frumoase’ şi ‘drăguţe. Este un subiect care mă afectează nu doar ca ministru, ci şi ca om”‘, a subliniat ministrul Piet Adema, membru al partidului Uniunea Creştină.