Olanda a supus la vot ieșirea din Uniunea Europeană. Care a fost rezultatul

Publicat: 29 06. 2016, 07:25
Foto: jurnalul.ro

Parlamentul olandez a respins marţi, cu majoritate de voturi, iniţiativa prezentată de deputatul Geert Wilders, liderul formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii, pentru un vot asupra apartenenţei ţării la Uniunea Europeană, transmite DPA, potrivit stiripesurse.ro.

Propunerea lui Wilders, care a promis că va convoca un referendum pe această temă dacă va fi ales prim-ministru la viitoarele alegeri, a fost votată de doar 14 deputaţi din cei 75 prezenţi.

Geert Wilders ceruse guvernului olandez să organizeze cât mai curând un vot asupra unui aşa-zis 'Nexit', adică ieşirea Olandei din UE.

Actuala legislație nu permite desfăşurarea unui referendum privind apartenenţa Olandei la Uniunea Europeană.

„Vrem să ne controlăm singuri ţara, banii noştri, frontierele noastre şi politica noastră privind imigraţia. Să lăsăm poporul olandez să decidă”, a reacţionat vineri, într-un comunicat, liderul Partidului Libertăţii, la scurt timp după anunţarea rezultatului referendumului din Marea Britanie.

Partidul Libertăţii al lui Wilders conduce autoritar în toate sondajele de opinie din Olanda, titrează agerpres.ro.