Olaf Scholz spune că Germania ar trebui să facă „tot ce îi stă în putință” pentru consolidarea relațiilor cu SUA, după victoria lui Donald Trump

Publicat: 13 11. 2024, 18:08
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Kay Nietfeld

Cancelarul german Olaf Scholz, aflat în plină criză politică pe plan intern, a pledat pentru consolidarea relațiilor cu Statele Unite după victoria lui Donald Trump de la alegerile prezidențiale americane și pentru menținerea sprijinului pentru Ucraina, miercuri, într-un discurs către parlamentarii germani, relatează AFP preluată de Barron`s.

Olaf Scholz spune că Germania ar trebui să facă „tot ce îi stă în putință” pentru consolidarea relațiilor cu SUA

Adresându-se parlamentului, liderul german de centru-stânga a apărat istoricul guvernului său și a vorbit despre calea de urmat, în condițiile în care Germania va avea alegeri anticipate pe 23 februarie.

Coaliția de trei partide care guverna în Germania a făcut implozie săptămâna trecută, în aceeași zi cu victoria lui Donald Trump din Statele Unite.

Olaf Schol spune că a purtat o „conversație bună” cu Trump în urmă cu trei zile și a insistat asupra faptului că relațiile germano-americane „au fost fondația succesului țării noastre vreme de decenii”.

„Ar trebui să facem tot ce ne stă în putință în următoarele decenii, indiferent cine este la putere aici sau acolo, pentru a ne asigura că această relație continuă să se dezvolte bine”, a declarat cancelarul Germaniei.

Ce a spus despre sprijinul pentru Ucraina

Scholz, al cărui guvern a fost al doilea cel mai mare furnizor de sprijin militar pentru Ucraina, după Washington, a promis că ajutorul german nu se va opri.

„Avem responsabilitatea de ne a asigura că (Ucraina) nu va fi lăsată singură”, a continuat el, spunând că Ucraina „se poate baza pe țara noastră și pe solidaritatea noastră”.

Totodată, liderul german consideră că este la fel de important „să facem tot ce putem ca să ne asigurăm că acest război nu escaladează și mai mult și nu devenim parte a războiului”.