Olaf Scholz, mesaj pentru Zelenski: „O țară aflată în război nu poate absolut deloc să devină membră a NATO”

Publicat: 24 10. 2024, 23:12
Cancelarul german Olaf Scholz. Foto: Hepta - DPA Images / Michael Kappeler

Cancelarul german, Olaf Scholz, a refuzat joi cererea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care reclamă, în cadrul „planului său de victorie” împotriva Rusiei, o invitaţie de acum pentru ţara sa de a adera la NATO, transmite AFP, citată de Agerpres.

Aderarea Ucrainei depinde de deciziile aliaților

„Este important să ne dăm seama că o ţară aflată în război nu poate absolut deloc să devină membră a NATO. Toată lumea ştie asta, nu există niciun dezacord pe acest subiect. Iar invitaţia este în mod normal legată destul de repede de aderarea la NATO”, a spus cancelarul într-un interviu acordat televiziunii publice ZDF.

„Am descris o perspectivă” de aderare a Ucrainei la termen, în cursul summiturilor Alianţei Nord-Atlantice la Vilnius anul trecut, apoi la Washington în această vară, a reamintit cancelarul, referindu-se la angajamentul de a invita Kievul atunci când aliaţii vor decide şi când condiţiile vor fi îndeplinite.

„Dar cred că dincolo de asta, momentan nu este nevoie de o nouă decizie”, a estimat el.
Săptămâna trecută, şeful statului ucrainean a prezentat în faţa UE şi NATO „planul său de victorie” destinat să pună ţara sa într-o poziţie de forţă în faţa Rusiei înaintea oricăror negocieri diplomatice.

Acesta preconizează să i se adreseze de acum invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică, singura sa garanţie reală de securitate, potrivit preşedintelui ucrainean.

El solicită, de asemenea, ridicarea restricţiilor în utilizarea armelor pe care Occidentul le furnizează Ucrainei sau desfăşurarea pe teritoriul ucrainean a unor arme de descurajare nenucleare. Niciuna dintre cereri nu a primit încă sprijinul unanim din partea aliaţilor.