Cancelarul german, Olaf Scholz, a fost depistat pozitiv cu Covid-19, după o vizită la un turneu în Orientul Mijlociu, scrie ziare.com.
Anunțul a fost făcută luni de purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit, transmite DPA, AFP şi Reuters.
În vârstă de 64 de ani, Scholz a prezentat „simptome lejere” de guturai, fapt care l-a determinat să se și testeze. Rezultatul a fost pozitiv, așa că a fost plasat în izolare în apartamentul său de la cancelaria germană, a anunțat Hebestreit.
Întâlnirile cancelarului german programate pentru zilele următoare nu se vor anula, acestea putând să se desfășoare conform programului stabilit inițial, dar prin videoconferinţă.
Olaf Scholz a fost testat pozitiv după turneul efectuat săptămâna trecută în Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite, în încercarea de a găsi pentru Germania noi surse de aprovizionare energetică.