Un american a avut un acces de furie după ce a aflat că a fost concediat, moment în care și-a decapitat o coelgă cu un cuțit și l-a rănit pe un altul, scrie The Mirror.
Suspectul Alton Nolen, în vârstă de 30 de ani, a aflat joi că a fost concediat de la firma alimentară unde lucra în orașul Moore din Oklahoma, moment în care a plecat să-și ia mașina și s-a deplasat până la intrarea principală în recepție.
Acesta a dat în drumul său de o colegă căreia i-a tăiat gâtul, atacând apoi cu un cuțit un alt coleg.
Suspectul a fost împușcat imediat după de un oficial al companiei, fiind transferat la spital unde se află în stare stabilă.
„După ce i-am interogat pe colegii de muncă ai lui Nolen, am aflat că acesta încercase recent să convertească la religia musulmană mai mulţi angajaţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției.
Din cauza naturii crimei, poliţia locală a făcut apel la FBI.