OIAC: Siria a evacuat mai puţin de cinci la sută din cele mai periculoase arme chimice

OIAC: Siria a evacuat mai puţin de cinci la sută din cele mai periculoase arme chimice
Foto: dw.de

Mai puțin de 5% din arsenalul sirian chimic a fost evacuat din țară, potrivit unor surse apropiate Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Doar două încărcături cu agenţi chimici au părăsit Siria, la 7 şi 27 ianuarie, prin portul Lattaika, pentru a fi distruse pe mare.

O sursă apropiată de OIAC a declarat că acestea reprezintă „mai puţin de cinci la sută” din ceea ce ar fi trebuit să fie evacuat la 31 decembrie, și anume 700 de tone din cei mai periculoși agenți chimic, în special cei care sunt folosiţi pentru fabricarea gazului muştar şi a gazului sarin, citează Mediafax.  Potrivit aceluiaşi plan, Siria ar fi trebuit, de asemenea, să evacuze, la 5 februarie, 500 de tone suplimentare de agenţi chimici, încadraţi la „categoria 2”.

Aproximativ 120 de tone de isopropanol urmează, de asemenea, să fie distruse în Siria, până la 1 martie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`