Autoritățile nu se tem de decizia Moscovei de a decreta mobilizarea parțială. Rusia a făcut un pas previzibil care se va dovedi extrem de nepopular în rândul populației, consideră oficialii ucraineni, potrivit Sky News.
Mihailo Podoliak, un consilier prezidențial ucrainean, a declarat că mișcarea subliniază faptul că războiul nu decurge conform planului Moscovei”.
Podoliak a adăugat că Vladimir Putin încearcă în mod clar să transfere vina pentru începerea unui „război neprovocat” cu Ucraina asupra Occidentului.
În ultima oră, președintele rus a chemat aproximativ 300.000 de rezerviști ruși într-o „mobilizare parțială” – și a acuzat Occidentul de „șantaj nuclear”.
Vladimir Putin a anunțat că a semnat decretul privind mobilizarea parțială. „Vrem să eliberăm de neonaziști aceste teritorii, Donbas, Herson, Zaporojie”, a spus el.
Liderul de la Kremlin a acuzat Occidentul, în discursul său, că „nu a acceptat compromisurile și a încercat să ne dea ordine directe”.
Culmea, în condițiile în care Putin a trimis mercenari din grupul Wagner să omoare oameni înUcraina, tot el îi acuză pe liderii ucraineni că au recurs la mercenari străini. În fapt, este vorba despre soldați și alți bărbați fără experiență militară care s-au oferit voluntar să lupte pentru eliberarea Ucrainei de invadatorii ruși.