Oficiali germani, despre accidentul aviatic din Franța: Nu există dovezi de terorism. Guvenul francez: Toate pistele vor fi explorate

Oficiali germani, despre accidentul aviatic din Franța: Nu există dovezi de terorism. Guvenul francez: Toate pistele vor fi explorate
Foto: facebook.com/germanwings

Oficialitățile germane susțin, potrivit agenției DPA, că nu există indicii privind un posibil act terorist în caazul prăbușirii avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, în sudul Franței. Pe de altă parte, Guvernul francez nu exclude nicio ipoteză în acest caz, informează agenția EFE.

Oficialitățile germane din domeniul securității susțin că nu există dovezi inițiale cu privire la o pistă teroristă în prăbușirea avionului Airbus A320.

În schimb, Guvernul francez nu exclude nicio ipoteză, nici măcar pe cea privind terorismul, în ancheta privind prăbușirea avionului de tip Airbus A320 al companiei germane Germanwings, în Alpii fracezi.

”Toate pistele vor fi explorate, inclusiv (pista) terorismului, deși această ultimă ipoteză nu este una prioritară”, a declarat Pierre-Henry Brandet, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne francez, adăugând că, potrivit primelor indicii, avionul a avut ”o traiectorie anormală” înainte de a se prăbuși.

Un avion Airbus de tip A320, aparținând companiei Germanwings, care zbura pe ruta Barcelona (Spania) – Düsseldorf (Germania), s-a prăbușit în Alpii francezi, având la bord 150 de persoane.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`