Oficial rus: raportul de forțe a fost de… „8-1 în favoarea Ucrainei” în ultimele zile

Publicat: 12 09. 2022, 15:46
Sursă foto: Ministry of Defense UA / Facebook

Un oficial pro-rus din regiunea Harkov a declarat că forţele ucrainene au fost de opt ori mai numeroase decât trupele Rusiei în timpul contraofensivei de săptămâna trecută, potrivit Reuters.

Vitali Gancev a spus la Rossia-24 că forţele ucrainene au capturat localități din nordul regiunii care erau controlate de trupe ruse, reuşind să ajungă până la graniţa cu Rusia dar şi că aproximativ 5.000 de civili au fost evacuaţi în Rusia.

Situația este mai grea, de la o oră la alta, pentru ruși

Oficialul a adăugat că „situaţia devine tot mai dificilă de la o oră la alta”, iar graniţa cu regiunea Belgorod din Rusia este acum închisă. Reuters nu a putut verifica informaţiile despre situaţia de câmpul de luptă.

Duminică, Ministerul Apărării rus a publicat o hartă în care se putea vedea că forţele ruse au abandonat aproape în totalitate regiunea Harkov.

Președintele Volodymyr Zelensky a confirmat duminică că trupele ucrainene au recucerit orașul strategic Izyum din estul țării de la forțele rusești, ca parte a unei contraofensive pe scară largă.

Într-un discurs adresat națiunii care a marcat 200 de zile de la începutul invaziei rusești, Zelensky a mulțumit forțelor ucrainene care au „eliberat sute de orașe și sate ale noastre… și cel mai recent Balaklia, Izyum și Kupiansk”, numind trei centre importante capturate recent