Oficial rus: Avionul prăbușit sâmbătă în Egipt s-a dezintegrat în aer. Fragmentele au fost împrăștiate pe o rază de 20 de kilometri pătraţi

Publicat: 01 11. 2015, 19:57
Foto: romaniatv.net

Avionul rusesc Airbus A321 care s-a prăbușit sâmbătă în Egipt s-a dezintegrat în aer, potrivit directorului executiv al Comitetului interstatal pentru aviaţie, Viktor Sorocenko.

Oficialul susține că fragmente din epavă fiind împrăştiate pe o suprafaţă de 20 de kilometri pătraţi, potrivit Mediafax.

 ”Este prea devreme să vorbim despre cauzele prăbuşirii. Avionul s-a dezintegrat în aer, iar fragmentele sale sunt împrăştiate pe o suprafaţă vastă de aproximativ 20 de kilometri pătraţi”, a declarat Sorocenko după examinarea locului catastrofei.

Avionul companiei Kogalimavia avea la bord 217 pasageri și șapte membri ai echipajului.