Oficial palestinian, despre anunțul lui Dăncilă privind mutarea Ambasadei României la Ierusalim: „O încălcare flagrantă a drepturilor palestiniene, a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor ONU”

Oficial palestinian, despre anunțul lui Dăncilă privind mutarea Ambasadei României la Ierusalim: „O încălcare flagrantă a drepturilor palestiniene, a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor ONU”
Foto: gov.ro

Un înalt oficial al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) critică anunțul premierului Vioirca Dăncilă privind mutarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim, informează DPA, potrivit Agerpres.

Saeb Erekat a declarat că aceste declarații reprezintă o „încălcare flagrantă a drepturilor palestiniene, a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor ONU”.

„Aceasta nu contribuie decât la eliminarea soluţiei a două state, singura cale spre pace şi stabilitate în întreaga regiune”, a a mai precizat înaltul oficial palestinian.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat duminică, din SUA, că România își mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Prim-ministrul a făcut afirmaţia la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian care are loc peste ocean, unde ea efectuează o vizită de câteva zile. România ar fi a treia ţară din lume, după SUA şi Guatemala, care şi-ar muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, şi singura din Uniunea Europeană. Fără acordul preşedintelui Klaus Iohannis, relocarea ambasadei nu va fi posibilă.

De altfel, o reacție a venit, duminică seară, și din partea președintelui Klaus Iohannis care a transmis printr-un comunicat al Administrației Prezidențiale, că prin declarațiile sale, șefa Guvernului ”demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român”. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`