Vaccinul rusesc Sputnik V nu va putea fi autorizat în interiorul UE înainte de sfârşitul lunii iunie, a avertizat joi secretarul de stat francez pentru afaceri europene, relatează AFP.
„Există o primă etapă a examinării (dosarului de autorizare), pe care o numim analiză ştiinţifică, care, fără îndoială, ni se spune, va decurge cel puţin până la jumătatea lui iunie”, a declarat Clément Beaune în faţa Comisiei pentru afaceri europene a Senatului.
„Şi apoi există o ultimă etapă care este avizul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) pentru autorizaţia de scoatere pe piaţă, care durează încă vreo câteva săptămâni. Deci nu este un vaccin care va fi autorizat cel mai probabil înainte de sfârşitul lunii iunie”, a adăugat el.
Dintre cele 27 de state membre UE, doar Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă au decis până acum să recurgă la vaccinul rusesc fără a aştepta validarea sa de Agenţia Europeană pentru Medicamente.
În Slovacia, această decizie a dus la demisia, marţi, a prim-ministrului Igor Matovic, criticat inclusiv în interiorul guvernului său.
Alte ţări, precum Germania, se declară gata să folosească vaccinul Sputnik V pentru a combate pandemia, cu condiţia ca el să fie aprobat de EMA.
„Nu excludem nicio soluţie, nicio pistă, dar să nu ne facem iluzii privind vaccinurile ruseşti sau chinezeşti”, a mai spus Clément Beaune.
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, spune că a discutat cu Vladimir Putin în ce privește folosirea vaccinului anti-Covid dezvoltat în Rusia, Sputnik V, însă a precizat că o posibilă comandă va fi realizată doar dacă serul este aprobat în Uniunea Europeană.
„Am vorbit la telefon cu Vladimir Putin, suntem în contact permanent cu ambasadorul Rusiei şi cu societăţile de producţie din Rusia”, a declarat Kurz în faţa presei, adăugând că aceste discuţii s-au referit atât la o „aprovizionare potenţială” cu vaccinul rusesc „în cazul unei autorizaţii din partea Agenției Europene a Medicamentului”. Kurz a mai adăugat că a discutat și despre posibile colaborări pentru producerea vaccinului.
Dintre cele 27 de ţări membre ale UE, doar Ungaria a achiziţionat şi a început să utilizeze vaccinul rusesc, în timp ce Slovacia a primit primele 200.000 de doze, dar încă nu a început să le injecteze. De asemenea, și oficialii cehi au anunțat că au comandat doze de Sputnik V.