România poate „să iasă din spital”, dar are nevoie de eforturi să îşi revină complet, a declarat Joost Kuhlmann, oficial UE, care a atras atenţia că trebuie evitate greşelile din trecut, precum creşterea nesustenabilă a salariilor şi a pensiilor.
„Cea mai mare provocare a României este revitalizarea economiei. Au fost făcuţi câţiva paşi, dar mulţi alţi paşi au rămas de făcut (…) România este gata să iasă din spital, dar are nevoie de eforturi susţinute pentru a-şi reveni din nou. România are potenţial, dar trebuie să muncească mult pentru a îl realiza”, a declarat Joost Kuhlmann, şeful departamententului pentru Finlanda, Bulgaria şi România din cadrul Directoratului General pentru Economie şi Finanţe al Comisiei Europene, citat de Mediafax.
În ultimii 3-4 ani CE a ajutat autorităţile române să corecteze dezechilibrele macroeconomice dezvoltate în anii anteriori, consideră oficialul, care aprecază că fără acest suport ajustările ar fi fost mult mai dureroase.
„Dezechilibrele s-au creat atunci când se credea că pomii cresc pe cer, dar această nesustenabilitate a fost expusă brutal la criza economică şi financiară din 2008 (…) Măsurile de austeritate au fost dureroase. Dar fără asistenţă aceste ajustări ar fi fost mult mai severe. Acum Guvernul trebuie să se comporte prudent în realizarea şi executarea bugetului, astfel încât finanţele publice să fie menţinute sub control. Bugetul trebuie bazat pe asumări prudente privind creşterea, inflaţia şi încasările fiscale, pentru a evita surprizele negative care ar putea apărea la executarea bugetului”, a afirmat el.
De asemenea, Kuhlmann avertizează că greşelile din trecut, precum creşterea nesustenabilă a numărului de salariaţi din sectorul public şi majorarea salariilor şi a pensiilor, trebuie evitate.
În plus, oficialul este de părere că România are nevoie de capital străin pentru a finaţa investiţiile de care are nevoie economia.