Obiectiv turistic INEDIT în Italia! O fântână oferă GRATIS VIN pe săturate, non-stop

Publicat: 16 10. 2016, 13:29
foto: click.ro

Un nou obiectiv turistic a apărut în orășelul italian Caldari di Ortona din Abruzzo, și anume, o fântână care oferă non-stop vin pe săturate, pe gratis.

Fântâna a fost așezată în grădina de viță de vie Dora Sarchese și este deschisă oricând și pentru oricine dorește să se delecteze cu un pahar de vin, conform Click.

Proiectul a fost realizat la inițiativa unei organizații non-profit cu scopul de a proteja drumul de pelerinaj. Este așadar creată special pentru drumeții și pelerinii care doresc să-și potolească setea pe drum.

foto: click.ro

Orășelul italian Caldari di Ortona, din Abruzzo, a fost mereu o destinație încântătoare, fiind pe ruta de pelerinaj către Cammino di San Tommaso și fascinând prin impresionantele grădini de viță de vie.