Obama, reacție severă la adresa Rusiei: "O țară mai mică, o țară mai slabă"

Obama, reacție severă la adresa Rusiei: "O țară mai mică, o țară mai slabă"
Foto: washingtontimes.com

Președintele al SUA, Barack Obama a făcut aprecieri severe la adresa Rusiei în cadrul ultimei sale conferințe de presă din acest an, informează Agerpres.

Pe fondul suspectării intervenției Rusiei în alegerile americane, Obama a criticat statul rus numindu-l "mai mic" și "mai slab".

"O țară mai mică, o țară mai slabă, economia ei nu produce nimic din ceea ce altcineva ar vrea să cumpere, în afară de petrol, gaze și arme", a declarat Obama.

Liderul care va părăsi Casa Albă pe 20 ianuarie avertizează că America ar putea fi afectată de intervenția acestora dacă își abandonează valorile.

"Ei (rușii) nu inovează. Dar pot să ne afecteze dacă uităm cine suntem, ei pot să ne afecteze dacă ne abandonăm valorile', a spus Obama.

"Putin poate să ne slăbească așa cum încearcă să slăbească Europa dacă începem să admitem că este acceptabilă intimidarea presei, sau închiderea disidenților, sau discriminarea oamenilor pe baza credinței lor ori aspectului lor",a mai subliniat președitnele american.

Acesta a izbucnit și față de siajul lui Donald Trump pentru că aprobă politca lui Vladimir Putin.

"Ronald Reagan s-ar răsuci în mormânt. Cum a fost oare posibil să se ajungă aici ?", a reacționat președintele.

În cursul ultimei sale conferințe de presă a anului, el l-a acuzat pe Vladimir Putin că ar fi la originea piratărilor informatice care au perturbat alegerile americane și au dus la victoria miliardarului populist Donald Trump.

"Mare lucru nu se petrece în Rusia fără avizul lui Vladimir Putin", a acuzat Obama.

"Noi am spus-o și eu confirm că decizia a fost luată la cel mai înalt nivel al guvernului rus',a mai spus acesta, cerându-i lui Trump să accepte o anchetă "bipartită, independentă"asupra acestor piratări.

Barack Obama a dat de înțeles că în septembrie a avut discuții cu președintele rusdespre atacurile cibernetice.

"Am spus deci Rusiei că trebuie să se oprească și am indicat că altfel vor fi consecințe. Obiectivul nostru rămâne să trimitem un mesaj clar Rusiei și altora să nu ne facă aceasta pentru că și noi putem să vă facem astfel de lucruri', a mai declarat președintele american.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină