Obama l-a asigurat pe șeful de stat sud-coreean de sprijin, în urma testului nuclear efectuat de nord-coreeni

Publicat: 12 02. 2013, 23:37
Președintele american a luat o poziție publică după cel de-al treilea test nuclear efectuat marți de Coreea de Nord, asigurându-l pe omologul său sud-coreean Lee Myung-bak de sprijinul ”negreșit” al SUA în...

Președintele american a luat o poziție publică după cel de-al treilea test nuclear efectuat marți de Coreea de Nord, asigurându-l pe omologul său sud-coreean Lee Myung-bak de sprijinul ”negreșit” al SUA în materie de apărare.

Ambii președinți au condamnat ”această încălcare extrem de provocatoare a obligațiilor internaționale ale Coreii de Nord”, potrivit unui comunicat lansat de către executivul american.

Astfel, cele două state intenționează să colaboreze în cadrul Consiliului de Securitate al ONU pentru ”a ajunge la un ansamblu de măsuri menite să împiedice progresarea programelor nuclear și balistic nord-coreene și să reducă riscul proliferării”, anunță același comunicat, citat de Agerpres.

”Preşedintele Obama a repetat că SUA vor continua să contribuie negreşit la apărarea Coreii de Sud, inclusiv prin intermediul descurajării permise de umbrela nucleară americană”, a mai spus Casa Albă.