Oana Țoiu: Din declarațiile lui Netanyahu nu doar că nu am auzit nicio certitudine privind sprijinul pentru evacuarea românilor, ci, din contră, a părut că nu există nicio deschidere pentru un armistițiu (VIDEO)

Publicat: 17 10. 2023, 13:22
Foto: Facebook / Oana Țoiu

Deputata USR Oana Țoiu a comentat vizita lui Marcel Ciolacu în Israel, marți, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și spune că din declarațiile premierului israelian Benjamin Netanyahu nu reiese „nicio certitudine privind sprijinul pentru evacuarea românilor” din Fâșia Gaza, „ci, din contră, a părut că nu există nicio deschidere pentru încetarea temporară a focului sau un armistițiu temporar care să permită coridoarele umanitare necesare pentru evacuarea civililor”, fie ei români sau de altă naționalitate.

Oana Țoiu (USR), pe B1 TV, despre situația din Gaza și vizita lui Marcel Ciolacu în Israel

Întrebat despre conferința susținută de Marcel Ciolacu și Benjamin Netanyau în Israel, deputata USR a spus: „Sunt câteva lucruri care merită menționate și din conferința de presă (a lui Marcel Ciolacu cu Benjamin Netanyahu, n.r.), și din poziția României. România a fost prima țară din lume cu un parlament ales democratic care a adoptat o rezoluție, o declarație comună pentru solidaritate cu Israel. Asta a venit la cererea colegilor mei Cristian Seidler cu Ionuț Moșteanu și, sigur, a comunităților evreiești din România, prin Silviu Vexler, și asta este foarte important pentru că România are una dintre cele mai consolidate în timp parteneriate strategice – sunt 75 de ani de relații bilaterale neîntrerupte între România și Statul Israel”.

„Este foarte important să ne gândim la costul vieților omenești – și aici prioritatea trebuie să fie evacuarea românilor din Fâșia Gaza și, din păcate, ce speram cu toții și ne așteptam era o garanție față de asta, și nu doar români, toți civilii nevinovați de acolo, dar vorbesc de români pentru că totuși vorbim de vizita premierului nostru acolo”, a continuat Oana Țoiu.

„Din păcate, din declarațiile lui Netanyahu nu doar că nu am auzit nicio certitudine privind sprijinul pentru evacuarea românilor, ci, din contră, a părut că nu există nicio deschidere pentru încetarea temporară a focului sau un armistițiu temporar care să permită coridoarele umanitare necesare pentru evacuarea civililor, a bebelușilor, a românilor de acolo, a cetățenilor de altă naționalitate și, până la urmă, a tuturor civililor care nu își doresc să fie implicați în acest conflict. Pentru că nu moartea unor oameni care nu sunt parte din conflictul acesta, care n-au luat parte la el, care n-au luat parte la atrocități, va restabili dreptatea”, a mai spus Oana Țoiu.