Partidului Democrat din Republica Moldova, condus până nu demult de oligarhul Vladimir Plahotniuc, au depus, vineri, un denunț penal, prin care le solicită procurorilor să-i ancheteze pe liderii actualei coaliții majoritare de peste Prut pentru uzurparea puterii de stat, și anume premierul Maia Sandu, vicepremierul Andrei Năstase și președintele Igor Dodon, potrivit unimedia.info.
În plus, deputații democrați le mai solicită procurorilor să înterprindă toate măsurile de urmărire penală, necesare pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea acestei grave crime împotriva poporului.
„Deputații PDM prezintă o sinteză a circumstanțelor de drept, care, în perioada 8-15 iunie, s-au soldat cu încălcarea Constituției și a hotărârilor Curții Constituționale de către Igor Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase, dar și 61 de deputați ai PSRM-PAS-PPDA. Acești subiecți, în perioada menționată, fără a avea nici un drept constituțional și legitim, au preluat puterea în stat, deși un șir de hotărâri ale Curții Constituționale arătau caracterul ilegal al acestor acțiuni.
Cetățenii menționați au acționat premeditat și cu intenție, deoarece au cunoscut despre faptele ilegale, au fost la curent cu deciziile Curții Constituționale, dar au continuat să adopte decizii ilegale cu scopul preluării puterii de stat, se menționează în demersul semnat de deputații PDM. Astfel, democrații afirmă că există toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 339 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova, iar organele procuraturii sunt obligate să pornească o urmărire penală în acest sens”, se arată în comunicatul transmis de Partidul Democrat.
Vestea vine în contextul în care Procuratura Generală din Republica Moldova a pornit deja un dosar penal pe faptul uzurpării puterii în stat de către guvernarea PDM, în perioada 7-14 iunie, deși în iulie procurorii au refuzat pornirea unui asemnea dosar, pe motiv că nu ar exista fapta infracţiunii de „uzurpare a puterii de stat”.
Ulterior, deputații democrați i-au cerut procurorului general interimar să înceteze urmărirea penală pe acest fapt.