Oamenii de știință japonezi anunță că mostrele de asteroizi conțin „indicii privind originea vieții”
Praful de asteroid colectat de o sondă spațială japoneză conține material organic care arată că unele dintre elementele constitutive ale vieții pe Pământ s-ar fi putut forma în spațiu, au declarat vineri oamenii de știință japonezi citați de AFP.
Suntem praf de stele – a fost cercetat un eșantion de 5,4 grame de praf și roci minuscule
Materialul de pe asteroidul Ryugu a fost adus înapoi pe Pământ în 2020, după o misiune care a durat șase ani spre acest corp ceresc aflat la aproximativ 300 de milioane de kilometri distanță. Dar oamenii de știință abia acum încep să-i descopere secretele, după primele studii efectuate pe porțiuni mici din cele 5,4 grame de praf și roci minuscule.
Într-un articol publicat vineri, un grup de cercetători ai Universității Okayama din vestul Japoniei a declarat că a descoperit „aminoacizi și alte materii organice care ar putea oferi indicii despre originea vieții pe Pământ”. „Descoperirea aminoacizilor formatori de proteine este importantă, deoarece Ryugu nu a fost expus biosferei terestre, precum meteoriții, și, ca atare, detectarea lor dovedește că cel puțin unele dintre elementele constitutive ale vieții pe Pământ ar fi putut fi formate în medii spațiale”, se arată în studiu.
23 de tipuri de aminoacizi au fost găsite pe asteroidul Ryugu
Echipa a precizat că a descoperit 23 de tipuri diferite de aminoacizi în timp ce examina eșantionul colectat de sonda japoneză Hayabusa-2 în 2019. „Eșantionul de pe Ryugu are cele mai concludente caracteristici ale oricărui eșantion natural disponibil pentru omenire, inclusiv cele ale meteoriților”, a declarat Agenția japoneză de explorare aerospațială (JAXA) într-un comunicat.
Kensei Kobayashi, expert în astrobiologie și profesor emerit la Universitatea Națională din Yokohama, a salutat descoperirea. „Oamenii de știință s-au întrebat cum a fost creată materia organică – inclusiv aminoacizii – sau de unde provine, iar faptul că au fost descoperiți aminoacizi în eșantion oferă un motiv pentru a crede că aminoacizii au fost aduși pe Pământ din spațiul cosmic”, a declarat el pentru AFP.