O vizită la o cafenea din Grecia s-a încheiat cu un șoc pentru un turist german. Prețul pentru comanda lui a fost mult mai mare decât se aștepta.
Un turist german a fost în vacanță într-o destinație din Grecia. Acesta a criticat prețurile ridicate din acea zonă. El a povestit cât a plătit pentru două prăjituri, două pahare de apă și două cafe frappe, informează Merkur.de.
Turistul a ales să meargă într-o destinație populară de pe Muntele Pelion, din Magnisia. Într-o postare pe Facebook, acesta a publicat o fotografie a unei mese la o cafenea locală, evidențiind prețurile ridicate.
Acesta a precizat că a plătit pe două prăjituri, două pahare de apă și două cafe frappé 17 euro.
„Fiecare poate să gândească și să-mi spună ce vrea. Dar găsesc că o obrăznicie totală pentru două frappe și cele două prăjituri, dacă pot să numesc asta un tort, au perceput 17 euro. Cum ar trebui un grec să-și permită asta când aici primești 30 de euro pentru o zi de muncă?”, a precizat turistul pe Facebook.
Salariul minim în Grecia, potrivit unui raport al Asociației Centrale a Meșteșugurilor Germane, este de aproximativ 830 de euro brut pe lună, ceea ce înseamnă mai puțin de 30 de euro pe zi. Această discrepanță între venituri și prețuri ridicate subliniază dificultățile economice cu care se confruntă atât localnicii, cât și turiștii.
„Cerere și ofertă. În locuri speciale totul este mai scump și așa este și în Germania.. Multe lucruri sunt posibile doar pentru cei bogați. Familiile ies mai rar în oraș sau merg în vacanță pentru perioade mai scurte de timp”, a răspuns cineva.
Turiștii sunt sfătuiți de către experți să fie extrem de atenți la alegerea destinațiilor de vacanță și să se informeze din timp cu privire la ce costuri locale există.