O ţară din Europa doreşte să îşi schimbe denumirea
Veste șoc de la vecini. Prim-ministrul Republicii Macedonia are în plan să schimbe numele actual al ţării. Cauza este conflictul cu autorităţile de la Atena, care durează de 25 de ani.
Printre noile nume propuse se numără: "Macedonia de Nord", "Noua Macedonie" sau "Macedonia Vardarska", după numele fluviului care traversează ţara, scrieBusiness Magazin.
Intenția va fi supusă dezbaterii în următoarea reuniune importantă ONU, ce va avea loc pe 19 ianuarie.
Macedonia a fost denumirea luată de această ţară în 1991 când şi-a proclamat independenţa față de Iugoslavia, dar un an mai târziu un milion de persoane, ceea ce însumează 10% din populaţia Greciei, a ieşit pe străzile din Salonic, capitala regiunii greceşti numite Macedonia, pentru a cere schimbarea numelui.
Grecia a acuzat Macedonia că şi-a însuşit părţi din cultura greacă, precum şi numele provinciei sale istorice care se află chiar la graniţa cu Macedonia, inclusiv simboluri precum soarele de pe drapelul macedonean sau originea lui Alexandru cel Mare.