O tânără studentă din Afganistan a surprins un pic din nuanța dezolantă a noii puteri de la Kabul. Terifiată de ceea ce va însemna regimul taliban pentru ea și pentru alte femei din țară, Shkula Zadran a mărturisit că nu vrea să părăseacă Afganistanul, locul unde a crescut, însă s-a arătat convinsă că nu va putea supraviețui în această țară.
„Acesta este doar începutul. Ei (talibanii, n.r.) nu pot tolera cele câteva imagini cu femei de pe panouri, deci imaginați-vă, mă vor tolera pe mine? Ca pe o femeie care vorbește deschis? Ca pe o opozantă politică? Nu, nu o vor face și de aceea mă tem pentru viața mea, și de aceea sunt sigură că nu voi supraviețui aici, în Afganistan, și asta e partea cea mai tristă”, a declarat Shkula Zadran pentru Blyne TV.
Ea urma un curs de master în relații internaționale la una dintre universitățile private din Kabul, însă și-a părăsit locuința și va fi forțată să își abandoneze cursurile.
„Știți, acesta este cel mai rău moment din viața mea. M-am gândit să plec în ultimele zile, dar… (începe să plângă, n.r.) mă scuzați. Nu vreau să plec. Este țara mea, m-am născut aici, am crescut aici, am o grămadă de amintiri aici, în Kabul. Nu vreau să îmi vreau să îmi pierd rădăcinile, nu vreau să îmi pierd oamenii, nu vreau să pierd Afganistanul. Am visuri uriașe pentru mine și pentru afganii mei. Vreau să fiu profesor, vreau să predau la universități, vreau să fiu parte din modelarea generațiilor viitoare. Nu vreau să plec!”, a mai spus Shkula Zadran.
“I’m afraid for my life. The Taliban won’t tolerate women like me. “
Shkula Zadran has fled her home & can no longer attend university in Afghanistan.
She’s terrified for the future of women’s rights in her country. pic.twitter.com/OatbvoSBvt
— Byline TV (@BylineTV) August 15, 2021
Talibanii sunt recunoscuți pentru strictețea cu care interpretează Șaria și pentru cruzimea cu care acționează, în special în ceea ce privește femeile, pe care printre altele le obligă să nu rămână necăsătorite și cărora le interzic să urmeze studii după vârsta de 10 ani.
Deși inițial, în anii `90, fuseseră primiți cu entuziasm de poporul afgan, talibanii ajungeau să introducă sau să susțină măsuri de genul execuțiilor publice pentru persoanele condamnate de crimă sau adulter, respectiv de genul amputărilor pentru persoanele găsite vinovate de furt. Grupul interzicea chiar și televiziunea, muzica și cinematografia.