O tânără de 22 de ani și-a pierdut viața pe o insulă din Grecia. Turista a alunecat de pe o stâncă în timp ce încerca să-și facă un selfie
O turistă americană a murit după ce a căzut de pe o stâncă, în timp ce încerca să-și facă un selfie pe insula Zakynthos, din Grecia.
Diannarosa Alduncin Delgado, în vârstă de 22 de ani, se afla în vacanță împreună cu iubitul ei, Farid Mohsanshervin, tot cetățean american.
Potrivit cercetărilor, tânăra voia să-și facă o fotografie în care să surprindă și peisajul superb pe una dintre cele mai populare zone de pe plajă, unde era plin de turiști, potrivit Heatst.
A încercat să surprindă momentul prin intermediul unui selfie, dar și-a pierdut echilibrul și a căzut, a spus un ofițer de poliție.
Iubitul tinerei a spus că aceasta stătea foarte aproape de marginea stâncii pentru a putea realiza cea mai bună fotografie.
Presa locală a scris că victima a țipat foarte tare înainte să cadă de pe stâncă.
Investigațiile continuă, iar localnicii au cerut să fie introduse măsuri de siguranță în zona respectivă pentru a evita și alte accidente.
În urmă cu două luni, un student de 23 de ani a murit încercând să facă un selfie din exact același loc.