O studentă a otrăvit mai multe persoane la o universitate din Germania

O studentă a otrăvit mai multe persoane la o universitate din Germania
Sursa Foto: pixabay

O tânără de 22 de ani, studentă a Universității din Darmstadt din vestul Germaniei, a fost arestată după ce ar fi încercat să otrăvească șapte persoane, în vara anului trecut, potrivit AFP.

Studenta a fost internată într-o instituţie psihiatrică, deoarece „există o suspiciune că inculpata, care nu a furnizat, până în prezent, nicio informaţie despre faptele care-i sunt reproşate, nu este responsabilă de faptele sale, din cauza unei boli psihiatrice”, au susținut poliţia şi parchetul din Darmstadt într-un comunicat de presă.

Șapte persoane au avut probleme grave de sănătate

Tânăra, studentă la Ştiinţa Materialelor, originară din Mainz, este suspectată că a introdus substanţe nocive, la 23 august 2021, în alimente şi băuturi consumate în campus. Potrivit anchetatorilor, șapte persoane au avut probleme grave de sănătate, până la simptome de otrăvire.

Unul dintre studenții afectați s-a aflat mai mult timp în stare critică.

Victimele, atât studenţi cât şi angajaţi ai universităţii, au consumat toţi băuturi de la un distribuitor automat şi de la o bucătărie a Institutului de Ştiinţa Materialelor din Darmstadt. Aceștia s-au plâns ulterior că se simţeau rău şi au descoprit că braţele şi picioarele li se albăstreau.

Poliția a deschis atunci o anchetă pentru tentativă de omor.

Încă de la începutul anchetei tânăra a fost considerată suspectă, stabilindu-se „pe baza unor urme digitale” că aceasta ar fi intrat, cu o noapte înainte de fapte, în clădirea respectivă.

„Substanța este extrem de periculoasă, poate fi fatală”

Anchetatorii nemți spun că otrăvirea nu a fost un accident, ci o tentativă de crimă.

„Noi investigăm o tentativă de crimă în 7 cazuri. Am detectat substanța folosită, am găsit-o în mai multe produse alimentare. Substanța este extrem de periculoasă, poate fi fatală. Teoria noastră inițială este că substanța a fost introdusă în mâncare în mod deliberat, deci anchetăm tentativă de omor”, a declarat Robert Hartmann, procuror senior din Darmstadt.

Din cei șapte studenți otrăviți, unul a fost la un pas să moară. Pentru colegii lor e greu de înțeles ce s-a întâmplat.

„Norocos din simplu motiv că nu eram acolo când s-a întâmplat! Nu am cum să spun altfel. Cum spuneam, i se putea întâmpla oricui. Nu știu cine și-a dat seama că ceva e în neregulă, dar cu siguranță e cineva cu simț olfactiv foarte bun”, a transmis Karl Jung, student at Darmstadt University.

Investigaţiile au arătat că studenta se simţea persecutată de către angajaţii universităţii care au fost victime ale acestei tentative de otrăvire.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)