O scrisoare adresată unei adolescente a ajuns la destinație 50 de ani mai târziu. „Am crezut că cineva îmi face o glumă”
O scrisoare scrisă unei fetițe de 12 ani din Lituania a fost livrată luna trecută, la aproape 51 de ani după ce a fost trimisă de un prieten de corespondență din Polonia, informează Reuters.
„Am crezut că cineva îmi face o glumă”, a spus Genovefa Klonovska după ce i s-a înmânat scrisoarea, care includea un trandafir colorat lucrat manual și două păpuși de hârtie.
Scrisoarea ei, împreună cu alte 17, a căzut dintr-un orificiu de aerisire, vara trecută, după ce un zid, dintr-un fost oficiu poștal de la periferia orașului Vilnius, a fost demolat.
Proprietarul imobilului este cel care a anunțat Poșta Lituaniană
„Muncitorii ne-au sugerat să aruncăm scrisorile vechi, dar eu am sunat în schimb la poștă”, a spus Jurgis Vilutis, proprietarul imobilului.
Scrisorile, de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, au fost probabil ascunse de un lucrător poștal fără scrupule, după ce le-a căutat bani în numerar sau obiecte de valoare, a spus Vilutis.
Atunci Lituania făcea parte din Uniunea Sovietică, iar expeditorii erau rude emigrante sau prieteni de corespondență din locuri precum Australia, Polonia sau Rusia.
Doar cinci destinatari au mai fost găsiți
Numele străzilor și numerotarea acestora s-au schimbat în Vilnius, iar lucrătorii oficiilor poștale au petrecut luni întregi căutând casele potrivite și discutând cu chiriașii și vecinii actuali, urmărind unde s-au mutat destinatarii.
Au fost găsiți doar cinci destinatari. În mai multe cazuri, copiilor beneficiarilor decedați li s-au înmânat scrisorile pierdute.
„Am simțit o datorie morală să facem acest lucru”, a spus Deimante Zebrauskaite, șeful unui departament al Poștei.
„O doamnă a comparat experiența cu primirea unui mesaj dintr-o sticlă aruncată în mare. Oamenii erau emoționați. Unii au simțit că văd o parte din viața de zi cu zi a părinților lor decedați”, a spus Zebrauskaite.
Ce mesaj se afla în scrisoare?
În scrisoarea către Klonovska, trimisă de la Koczary, din Polonia, și ștampilată în 1970, o fată pe nume Ewa se plânge că autobuzele nu mai ajung în satul ei, așa că trebuie să meargă într-un frig de -23 de grade Celsius.
Acum, la 60 de ani, Klonovska nu își amintește de Ewa. Probabil că i-a scris lui Ewa după ce și-a găsit într-un ziar adresa publicitară pentru prietenii de corespondență, iar relația a încetat după ce scrisoarea nu a fost livrată.
„Mă bucur atât de mult că scrisoarea a fost lipsită de importanţă. Pierderea nu a avut un efect crucial”, a declarat Klonovska.
„Dacă livrau o scrisoare pierdută trimisă de un pretendent către dragostea vieţii lui, iar nunta lor nu mai avea loc niciodată?”, a adăugat ea.