O școală din Germania, închisă după ce doi elevi au fost depistați cu noua variantă a virusului mpox. Ce simptome au persoanele infectate

Publicat: 16 12. 2024, 21:01
14 August 2024, Paraguay, Asunción: World Health Organization (WHO) logo is displayed on a smartphone in front of visual representation of test tubes labeled 'mpox'. WHO on 14 August 'has determined that the upsurge of mpox in the Democratic Republic of the Congo (DRC) and a growing number of countries in Africa constitutes a public health emergency of international concern (PHEIC) under the International Health Regulations (2005) (IHR).' Photo: Andre M. Chang/ZUMA Press Wire/dpa

O şcoală din Germania a fost închisă după ce doi elevi au fost depistați cu noua variantă a virusului mpox, informează DPA, citată de Agerpres. Este vorba despre o școală din apropiere de Koln, un oraş din vestul Germaniei.

Unde au fost depistate cazurile cu noua variantă a virusului mpox

Autorităţile din districtul Rheinisch-Bergische au anunțat că elevii de la Şcoala pentru copii cu nevoi speciale din Rosrath vor învăţa de la distanţă până vineri inclusiv.

Persoanele depistate sunt patru membri ai unei familii, inclusiv doi copii de vârstă şcolară. Cele patru persoane au fost infectate cu varianta virală denumită clada Ib. Simptomele pe care le au persoanele infectate sunt ușoare. De asemenea, autoritățile au informat că familia respectivă a fost plasată în carantină.

Departamentul de Sănătate şi administraţia şcolii au decis acea măsură de precauţie după discuţii intense purtate cu agenţia germană pentru controlul şi prevenirea bolilor, Institutul Robert Koch (RKI), şi cu alte instituţii specializate în ceea ce priveşte elevii care necesită o protecţie specială. Spaţiile şcolare vor rămâne închise pentru a evita contactul apropiat între copii şi, astfel, o posibilă răspândire a mpox. Vineri va fi ultima zi de şcoală înainte de începutul vacanţei de Crăciun.

Se pare că infecţia s-a răspândit de la un membru al acelei familii care a întreprins o călătorie în Africa. Nu au fost detectate alte cazuri de infectare până în prezent, a declarat o purtătoare de cuvânt.

Simptomele pe care le au persoanele infecatate cu mpox

Printre simptomele mpox se numără iritaţii cutanate şi, adeseori, simptome generale de boală, cum ar fi febră, dureri de cap şi dureri musculare. Decesele sunt rare.

„Contactul fizic apropiat este necesar pentru transmiterea mpox”, potrivit RKI.

De asemenea, virusul se transmite în principal prin contact cutanat apropiat, cum ar fi în timpul actului sexual, îmbrăţişărilor, masajului şi sărutului. În luna august, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat „o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional” din cauza noii variante a virusului şi a răspândirii crescute a mpox în Africa.

Se pare că gazdele naturale ale virusului mpox sunt rozătoare native din Africa de Vest şi Africa Centrală. Acest patogen este mai puţin adaptat la maimuţe şi la oameni.