O româncă a intrat în vorbă cu un șofer spaniol de la care a furat un ceas scump. Incidentul s-a petrecut, vineri, 15 decembrie, în orașul Montaplarc.
Femeia, care are în jur de 30 de ani, l-a întrebat pe șofer dacă știe vreun loc de muncă. Conversația a continuat ceva vreme, moment în care românca l-a prins agresiv de mână pe bărbat și i-a oferit servicii sexuale. Atunci i-a furat un ceas de 15.000 de euro. Bărbatul a împins femeia, s-a urcat în mașină și a plecat, informează Cancan.
Șoferul a observat după ceva timp că îi lipsește ceasul de la mână. A sunat la poliție și a povestit totul. Acesta avea un Hublor Super B, fiind un ceas de lux.
Un incident similar s-a petrecut tot în Spania, unde o româncă a fost reținută după ce a spart o gelaterie. Ea lucrase acolo și voia să se răzbune pe angajator. Ea a fost ajutată de încă o femeie. Momentul spargerii a fost filmat de camerele de supraveghere. Ele erau îmbrăcate în haine sport și se prefăceau că alergă. Când au ajuns în fața localului, au intrat și au furat banii, apoi au savurat câte o înghețată.