O româncă a fost arestată în Germania pentru 148 de infracțiuni

O româncă a fost arestată în Germania pentru 148 de infracțiuni
Foto simbol: Hepta - DPA Images / Patrick Pleul

O româncă de 29 de ani a reușit să bată toate recordurile de infracțiuni rutiere în Germania. Femeia, aflată la volan, a fost arestată pe o autostradă din zona Passau după ce, oprită pentru un control de rutină, s-a descoperit că se sustrăgea de la plata a 100 de amenzi rutiere pentru nu mai puțin de 148 de infracțiuni, informează B1 TV în cadrul Știrilor B1, prezentate de Ștefan Pășcuță.

O româncă a comis 148 de infracțiuni în Germania

Polițiștii germani au oprit în trafic și au verificat un autoturism în zona de odihnă Donautal-Ost, în care se afla un cuplu de români.

În timpul verificării, s-a constatat inițial că mașina nu avea asigurare. Românul în vârstă de 26 de ani, pasager era căutat de parchetul Aschaffenburg pentru fraudă, cu mandat de arestare, potrivit presei locale.

Supriza pe care au avut-o ofițerii a fost când a ajuns să o verifice cu atenție pe șoferiță. Aceștia au fost ”impresionați” de performanțele româncei, care era căutată pentru nu mai puțin de 148 de mandate de arestare, deoarece nu a plătit peste 100 de amenzi pentru infracțiunile rutiere comise. Amenzile și costurile suplimentare ajungeau la aproape 10.000 de euro.

Întrucât bărbatul nu a putut să-și plătească amenda de 1.800 de euro pentru fraudă, a fost încarcerat în închisoarea din Passau și acum trebuie să execute 100 de zile de arest. În schimb, soția lui va petrece următoarele 6 luni în închisoarea din Regensburg.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`