O rachetă chineză s-a prăbușit pe Lună, lăsând în urmă două cratere suprapuse / Cercetările indică faptul că racheta transporta un obiect „secret”
O rachetă chineză care transporta o încărcătură „secretă” s-a prăbușit pe Lună în martie 2022, lăsând în urmă două cratere surprinzătoare, potrivit cercetătorilor.
Deși China a negat inițial incidentul, o nouă cercetare publicată în The Planetary Science Journal confirmă că resturile descoperite provin de la o bucată a rachetei Chang’e 5-T1 și sugerează că încărcătura transportată era necunoscută și, posibil, misterioasă, arată Livescience.com.
China a negat că ar putea fi vorba despre una din rachetele sale
China a fost implicată într-un incident neobișnuit în martie 2022, când o rachetă, inițial negată de autorități, s-a prăbușit pe suprafața lunară.
Noile cercetări indică faptul că racheta transporta un obiect nedeclarat, iar impactul a creat nu unul, ci două cratere suprapuse.
Cercetătorii au identificat bucată rămasă din racheta Chang’e 5-T1 și au observat că aceasta nu s-a comportat conform așteptărilor, sugerând o distribuție de masă neobișnuită.
Cratere duble: Un fenomen neașteptat
Imaginile obținute de la Lunar Reconnaissance Orbiter al NASA au dezvăluit două cratere suprapuse, un fenomen neașteptat în cazul prăbușirilor de rachete pe Lună.
Cercetătorii explică că distribuția inegală a masei rachetei, asemănătoare cu o pereche de gantere, ar putea explica formarea acestor două cratere de dimensiuni apropiate.
Cercetătorii afirmă că există „dovada clară” că racheta transporta un obiect nedeclarat, dar natura acestuia nu este cunoscută.