O persoană a murit și alte 12 au ajuns la spital de urgență din cauza unui focar de botulism la un resturant faimos din Franța
O femeie a murit și alte 12 persoane au fost spitalizate din cauza unui focar de botulism la un restaurant din orașul francez Bordeaux din sud-vestul Franței, relatează The Guardian și The Local.
Persoanele s-au îmbolnăvit după ce au consumat sardine servite de restaurant
Persoanele s-au îmbolnăvit după ce au consumat sardine servite de restaurant, autoritatea sanitară franceză afirmând că investigațiile au arătat că acestea au fost conservate în borcane de angajații restaurantului.
Un medic de la spitalul Pellegrin din Bordeaux a precizat că toate persoanele internate încă se află la secția de urgență și că 5 dintre ele sunt ventilate artificial.
Printre persoanele care s-au îmbolnăvit se numără cetățeni americani, irlandezi, germani, spanioli și canadieni, a precizat o sursă apropiată de dosar. Autoritățile nu au precizat naționalitatea femeii care a decedat.
Toate persoanele care au fost spitalizate au luat masa la restaurantul și vinoteca „Tchin Tchin” între 4 și 10 septembrie, un local popular în rândul turiștilor care vizitează orașul faimos pentru vinul și gastronomia sa.
Botulismul are o rată a mortalității de aproximativ 5-10% din cauza unei toxine create de bacteria Clostridium botulinum și poate apărea când mâncarea conservată nu este sterilizată suficient.
Boala poate provoca paralizie musculară ce persistă timp de mai multe săptămâni, cel mai mare pericol fiind reprezentat de afectarea mușchilor pulmonari.