O pensionară de 91 ani a dejucat un jaf în banca unde venise ca sa-și ridice pensia. Cum și-a folosit bastonul

Publicat: 12 12. 2022, 12:39
Actualizat: 12 12. 2022, 12:43
foto: captura video

Autorul tentativei de jaf de la bancă s-a dovedit a fi o tânără ucraineancă, în vârstă de 25 de ani carea a fost arestată ulterior sub acuzația de tâlhărie.

Doar pensionara a reușit să-și păstreze calmul

Doamna Gizela a mers la banca din centrul orașului pentru a-și ridica pensia când, în timp ce se îndrepta spre ușă a auzit un zgomot: „O tânără teroriza o angajată. Îi prinsese capul cu o mână și îi răsucise părul, iar cu cealaltă mână i-a pus un cuțit la gât. Țipa că este un jaf și a cerut să i se dea bani”, a povestit bătrâna de 91 de ani într-un interviu pentru Fakt.

Toți cei din bancă erau palizi de frică; angajații au început să strângă bani și i-au înmânat teroristului, în timp ce vorbeau cu acesta pentru a calma pe cât posibil situația foarte periculoasă.

„Am analizat cu mult calm situația. Îmi plac foarte mult filmele și serialele polițiste, așa că știu câte ceva”, a declarat cu umor mămăița care a observat că hoața acționează singură, așa că s-a gândit tactic că acesta trebuie atacată din spate și, pas cu pas, s-a apropiat ușor de ea.

Strategie „ca la carte” pentru dezarmarea teroristului

„La început, am crezut că aș putea să-i răsucesc brațul, dar mi-a fost teamă că își va răni victima, pe care încă o ținea strâns și o amenința cu cuțitul. Trebuia să aleg momentul potrivit”, și-a descris doamna Gizela strategia.

Când hoțul a mutat cuțitul de la gâtul angajatei, pentru un moment, ca să bage banii în punga de plastic, pensionara nu a ezitat și a folosit momentul pentru a acționa.

Hoața s-a trezit sub un potop de lovituri puternice de baston iar angajații însărcinați cu securitatea băncii au reușit să imobilizeze atacatoarea și sa o dezarmeze.

„Mi-a fost chiar și puțin teamă că poate am lovit prea tare”, a mărturist eroina.

Final ca în filme: „Mi-am făcut doar datoria”

„Nu am făcut nimic grozav și nu mă simt deloc un erou. Mi-am făcut doar datoria”,  a declarat cu modestie bătrâna de 91 de ani, mândrindu-se însă cu coșul plin cu trandafiri primit de la angajații băncii drept mulțumire pentru acțiunea îndrăzneață.

„Întotdeauna am făcut sport, chiar am dansat balet. Călătoresc mult în jurul lumii. Am o fiică în Slovacia, o nepoată în Olanda, cealaltă în Spania, unde eu am petrecut peste 30 de ani”, spune ea.

Femeia provine dintr-o familie de militari și s-a pensionat abia la 80 de ani.

Bastonul folosit în dejucarea atacului îl poartă din cauza unpr probleme cu șoldurile: după operație, s-a dovedit că un picior era puțin mai lung, de aceea nepoata din Spania i-a dăruit temutul toiag pe care l-a folosit, evident, cu mare succes.